Microbuz de rută RĂSTURNAT pe şosea. Şoferul circula cu viteză excesivă FOTO
Embed:
Opt persoane au avut de suferit în urma unui accident cu implicarea unui microbuz de rută. Potrivit poliţiei, şoferul se deplasa cu viteză excesivă.
Accidentul s-a produs astăzi, în jurul orei 11:00, pe traseul Briceni – Larga, la intrarea în satul Cotiujeni. Microbuzul, care circula pe ruta Briceni – Larga, s-a răsturnat pe şosea. Oamenii legii au stabilit că șoferul, în vârstă de 27 ani a pierdut controlul asupra unității de transport, din cauza vitezei excesive.
În urma accidentului, patru persoane s-au ales cu leziuni corporale medii, iar altele patru cu leziuni ușoare.
Cazul este cercetat de Comisariatul de poliţie din raionul Briceni.