Revista Presei: Premierul polonez a fost spitalizat cu o infecţie respiratorie acută
În Cehia va fi organizat, astăzi şi mâine, turul doi al alegerilor prezidenţiale, notează Reuters. Lupta se dă între fostul premier de stânga Milos Zeman şi actualul ministru al Afacerilor Externe, Karel Schwarzenberg, care s-au calificat în turul doi de scrutin.
BBC scrie că Olanda şi Germania îi îndeamnă pe cetăţenii săi să părăsească oraşul libian Benghazi, din cauza riscului de atac asupra lor. Publicaţia menţionează că, anterior, şi Ministerul Afacerilor Externe din Marea Britanie a venit cu un astfel de apel.
Poliţia financiară din Italia a descoperit, în 2012, peste 56 de miliarde de euro evaziune fiscală, notează Agerpres. Totodată, peste 12 mii de persoane au fost trimise în judecată. Lupta împotriva acestui fenomen a devenit mai dură în timpul Guvernului condus de Mario Monti.
Doi hackeri din gruparea Anonymous au primit pedepse cu închisoarea la un tribunal din Londra. Fox Business scrie că ei au fost condamnaţi pentru că au lansat atacuri cibernetice care au costat gigantul american PayPal milioane de dolari.
Premierul polonez, Donald Tusk, a fost spitalizat cu o infecţie respiratorie acută. Biroul premierului a anunţat, prin intermediul Twitter, că oficialul va fi totuşi externat temporar, astăzi, pentru a participa la un vot în Parlament, informează Washington Post.