PLDM neagă faptul că Filat a dat indicaţii ca telefoanele liderilor AIE să fie interceptate
Partidul Liberal Democrat din Moldova neagă afirmaţiile potrivit cărora Vlad Filat ar fi dat indicaţii ca telefoanele liderilor AIE să fie interceptate. Formaţiunea susţine că declaraţiile sunt false.
Vicepreşedintele PLDM Valeriu Streleţ regretă că declaraţiile sale au fost interpretate greşit, după ce a participat la o emisiune televizată la Publika TV. Atunci, discutând despre cazul din Pădurea Domnească, liberal-democratul a menţionat că poate fi verificat ușor dacă liderul PL, Mihai Ghimpu, a fost telefonat în seara de 23 decembrie, de către șeful Agenției "Moldsilva", Ion Lupu, solicitând de la operator registrul apelurilor telefonice.
"Este regretabil faptul că această discuție a fost transformată de către mercenarii de la PD și PL în speculații despre interceptarea ilegală a convorbirilor telefonice", spune preşedintele fracţiunii PLDM, Valeriu Streleţ.
Publika.md menţionează că preşedintele PD, Marian Lupu, a declarat în cadrul unei emisiuni la Euro TV că a primit mesaje precum că liderul PLDM, în calitate de prim-ministru, a dat poliţiştilor indicaţii să caute informaţii care i-ar compromite pe partenerii de coaliţie. Iar dacă nu le găsesc, atunci să le fabrice. Liderul PD a spus că, recent, a aflat că au fost interceptate convorbirile telefonice ale liberalului Mihai Ghimpu.