Politicii agricole a UE îi sunt alocate 55 de miliarde de euro, adică 40 la sută din buget
Aproximativ 40 la sută din bugetul Uniunii Europene, adică 55 de miliarde de euro, sunt alocate anual pentru politicile agricole ale comunităţii. Recent, însă, comisarul pentru buget al UE, Janusz Lewandowski, a declarat că subvenţiile agricole trebuie reduse de la peste 40 la sută la circa o treime.
Reforma politicilor agricole comune urmează să se încheie în 2013. Problema însă nu constă în nivelul finanţărilor europene, ci în distribuţia echitabilă către statele Uniunii.
Cele 27 de state vor fi invitate să-şi suplimenteze cofinanţarea, iar subvenţiile vor fi orientate prioritar către Europa Centrală şi de Est. Anul trecut, presa europeană scria că principalii beneficiari ai politicii agricole comune nu sunt fermierii, ci diverse organizaţii.
Subiectul a fost tratat şi de presa americană. The New York Times scria că o firmă catalană din domeniul construcţiilor a beneficiat de aproape 1,60 de milioane de euro din programul de subvenţii agricole al UE.
În Franţa, cel mai mare beneficiar a fost o întreprindere ce produce carne de pui, care a primit aproximativ 63 de milioane de euro, niciun agricultor nefăcând parte dintre primii 24 de mari beneficiari ai subvenţiilor.