Au adus 200.000 de dolari pentru a-i sfinţi. În Bolivia se desfăşoară Festivalul Miniaturilor
În Bolivia se desfăşoară festivalului "Alasitas" sau al miniaturilor, cum i se mai spune. Evenimentul are loc în fiecare an, în luna ianuarie, iar oamenii îl aşteaptă cu nerăbdare. Asta datorită semnificaţiei magice, pe care o are tradiţia. Dorinţele puse, devin realitate, susţin bolivienii.
Potrivit tradiţiei locale, oamenii trebuie să aducă la biserică lucruri în miniatură pentru a fi sfinţite, iar acestea vor deveni reale. Iată ce au spus ei:
"Avem 200 de mii de dolari în miniatură şi am venit aici pentru a-i binecuvânta. Sper ca mai apoi să-mi pot cumpăra o casă împreună cu soţul meu. Miniaturile au o mare semnificaţie pentru mine pentru că au devenit realitate".
"Întotdeauna cumpăr ceva mic pentru ca mai apoi să se transforme în ceva mai mare, iar visele să devină realitate".
Festivalul este ocazia perfectă şi pentru meşteşugari pentru a-şi vinde marfa de pe tarabe în timp record. Mai mult, vânzătorii oferă la pachet şi descântece, care spun ei, îi vor ajuta pe oameni să-şi îndeplinească dorinţele.
"Clienţii mei cumpără întotdeauna figurine în miniatură care le păstrează vie speranţa. Eu le mai ofer şi o ceremonie specială, iar acestea devin realitate", a declarat un vânzător.
Pe timpuri, Festivalul Alasitas era organizat în luna septembrie, când agricultorii se rugau Zeului Abundenţei, Ekeko, pentru o recoltă bună.