Ivan Bodiul, fost prim-secretar al Partidului Comunist din RSSM, a decedat
Ivan Bodiul, cel mai longeviv prim-secretar al Partidului Comunist din Republica Sovietică Socialistă Moldovenească, a decedat în această dimineaţă la Moscova, la vârsta de 95 de ani, informează ava.md. Cauzele decesului nu sunt făcute publice.
Ivan Bodiul s-a aflat la cârma ţării 22 de ani. Pe 3 ianuarie, fostul lider sovietic a împlinit 95 de ani. Ivan Bodiul s-a născut în regiunea Nicolaev, Ucraina, într-o familie de ţărani. A absolvit Academia de Medicină Veterinară, iar în anul 1985 a obţinut titlul de doctor în filosofie.
Ivan Bodiul a fost decorat de preşedintele Republicii Moldova, Vladimir Voronin, cu cea mai înaltă distincţie de stat, "Ordinul Republicii". În mai 1985, el s-a stabilit cu traiul la Moscova. În perioada aflării sale la conducere, în ţară au fost deschise 14 teatre, iar în Capitală a fost construit Palatul Naţional, care iniţial se numea "Octombrie".