Echipa Şcolii Sportive din Tighina a învins formaţia USM
Lupta pentru un loc în play-off se încinge în Campionatul Naţional de volei masculin. Echipa Şcolii Sportive din Tighina a învins într-un meci dramatic, de cinci seturi, formaţia Universităţii de Stat. După această victorie, gruparea din Tighina a ajuns în zona play-off.
Echipa Şcolii Sportive din Tighina s-a impus cu scorul de 3-2 în faţa formaţiei Universităţii de Stat. Oaspeţii au pierdut primul set cu 18-25, dar şi-au revenit şi s-au impus în următoarele două, cu 26-24 şi 25-20. USM a câştigat cu 25-23 şi soarta meciului a fost decisă în setul cinci, în care echipa din Tighina a învins cu 15-13.
"Scorul de 3-2 spune totul. Meciul a fost unul tensionat, doar primul set a fost unul fără luptă, în rest s-a jucat de la egal la egal. Desigur, suntem foarte fericiţi", a declarat Veaceslav Purghin, antrenor Tighina.
Pentru USM, aceasta a fost a patra înfrângere consecutivă în campionat.
"Până acum am avut adversari puternici, echipe profesioniste. Acum avem meciuri cu echipe din partea a doua a clasamentului. Noi trebuie să ajungem fără probleme în play-off de pe locul patru", a spus Alexandru Dudicov, antrenor USM.
După opt etape, Dinamo Chişinău este lider cu 18 puncte, iar Dinamo Tiraspol ocupă locul doi, având cu un punct mai puţin. Echipa Şcolii Sportive din Tighina a urcat pe locul cinci, iar Automobilist Tiraspol şi Speranţa Chişinău sunt codaşele clasamentului.