O nouă victorie în Mali: Armata franceză a cucerit oraşul Timbuktu
Armata Franţei obţine o nouă victorie în războiul din Mali. Trupele franceze, ajutate de soldaţii guvernamentali, au cucerit oraşul Timbuktu. Acest punct strategic a ajuns în mâinile militanţilor islamişti în primăvara anului 2012. Localitatea face parte din patrimoniul mondial, încă din 1988.
Aproape 1.000 de soldaţi francezi şi 200 din Mali au preluat controlul oraşului Timbuktu fără niciun foc de armă, după ce rebelii au bătut în retragere şi nu au opus rezistenţă. Înainte să părăsească localitatea, militanţii au dat foc mai multor clădiri, inclusiv unei biblioteci, unde erau păstrate zeci de mii de manuscrise antice. Oraşul Timbuktu, fondat în urmă cu o mie de ani în urmă, este inclus în patrimoniul ONU. Printre comorile sitului se numără moschee şi mausolee.
În prezent, soldaţii patrulează pe străzi, iar odată ce localitatea va fi securizată, se vor concentra asupra ultimului bastion al rebelilor, oraşul Kidal.
Între timp, în capitala Etiopiei, urmează să aibă loc o conferinţă a donatorilor internaţionali, pentru majorarea fondurilor în lupta cu radicaliştii. Costul operaţiunii militare a fost estimat până la un miliard de dolari.
"Operaţiunea militară este inevitabilă. Din acest motiv, Uniunea Africană şi puterile occidentale oferă sprijin", a spus secretarul general al ONU, Ban Ki Moon.
Tot, astăzi, la Bruxelles va avea loc o reuniune, în cadrul căreia se va decide dacă UE trimite în Mali trupe pentru o misiune de instruire militară.
La începutului aceste luni, Franţa, fosta putere colonială în Mali, a lansat o operaţiune împotriva militanţilor islamişti, care deţineau controlul în nordul ţării.