Procurorii, felicitaţi şi anul acesta de Anatol Mătăsaru. VEZI ce cadou "inedit" le-a adus
Anatol Mătăsaru nu ratează nicio ocazie de a-şi exprima dizgraţia faţă de procurorii corupţi din Republica Moldova. Astăzi el a organizat tradiţionalul protest în faţa Procuraturii Generale, cu ocazia zilei profesionale a angajaţilor instituţiei. Acesta a adus cu sine şi un cadou.
"Azi e ziua profesională a procurorilor. Vreau să îi felicit sincer pe cei oneşti. Dar, pentru cei corupţi am adus acest cadou. Indiferent unde se află ei, se simt bine, le este cald şi în loc să aibă grijă de cetăţeni ei fac doar ceea ce li se spune. Parcă ar fi nişte procurori de buzunar", a declarat Mătăsaru.
"Un trandafir de doi metri care reprezintă democraţia Republicii Moldova şi o reprezentare alegorică a fabulei Gâza", astfel şi-a denumit Anatol Mătăsaru statuietele pe care le-a instalat în faţa Procuraturii.
Trecătorii au apreciat diferit acţiunile protestatarului. Iată ce au spus unii dintre ei:
"Este ceva interesant. Eu cred că procurorii merită anume o astfel de statuie".
"Mă abţin de la comentarii. Procurorii sunt ca şi oamenii. Sunt şi specialişti buni, şi mai puţin buni".
"Nu cred că e o acţiune bună din partea domnului Mătăsaru".
Publika.md reaminteşte că nu este pentru prima dată când Anatol Mătăsaru organizează astfel de proteste. Masca de porc, tortul de excremente şi felicitări pentru procurori. Acesta a fost cadoul inedit cu care a venit, anul trecut, excentricul protestatar la Procuratura Generală.