Priveliştea care îţi taie respiraţia. Cum se vede lumea din vârful celei mai înalte clădiri de pe glob (FOTO)
Fotograful Gerald Donovan a reuşit să surprindă frumuseţea priveliştii din vârful celui mai înalt zgârie-nori din lume, Burj Khalifa, din Dubai, scrie gandul.info.
Din turnul înalt de 828 de metri, Donovan a realizat 48 de fotografii panoramice, fiecare cu o rezoluţie de 80 megapixeli.
Acestora le-au fost alăturate alte 22 de poze, astfel că la final rezultatul a fost uimitor: imaginea poate fi rotită, mărită sau înclinată, oferind tuturor vizitatorilor virtuali o privelişte spectaculoasă.
Construcţia lui Burj Khalifa a început pe 21 septembrie 2004. Exteriorul său a fost finalizat pe 1 octombrie 2009, iar inaugurarea oficială a avut loc pe 4 ianuarie 2010. Costurile totale ale proiectului s-au ridicat la 1,4 miliarde de dolari.
Proiectul lui Donovan a fost realizat cu ocazia celei de-a doua ediţii a Hamdan Bin Mohammed Bin Rashid Al Maktoum Photography Award (HIPA), ce se va desfăşura în Dubai în luna martie.
Marele premiu ce va fi acordat în cadrul ceremoniei va fi în valoare de 120.000 de dolari. Premiile totale ajung la 389.000 de dolari.