Comisia parlamentară de anchetă în cazul morţii lui Sorin Paciu: SIS ştia despre tragedie
Serviciul de Informaţii şi Securitate a aflat despre cazul morţii omului de afaceri Sorin Paciu, la câteva zile după producerea tragediei. Declaraţia aparţine membrilor Comisiei parlamentare de anchetă, care i-au audiat pe 12 angajaţi ai rezervaţiei naturale Pădurea Domnească şi patru poliţişti de frontieră care au participat la vânătoarea din 23 decembrie anul trecut.
"Avem un şir de declaraţii care se contrazic. O categorie de angajaţi ai "Moldsilva" au fost făcut nişte declaraţii trase la indigo. Ulterior, persoanele cu funcţii de răspundere din cadrul rezervaţiei Pădurea Domnească nu au avut răspunsuri sau nu au vrut să răspundă. Cel puţin SIS a ştiut despre acest caz încă până la Anul Nou", a declarat preşedintele Comisiei de anchetă, Anatolie Zagorodnîi.
Directorul rezervaţiei, Denis Iremciuc, dar şi ceilalte persoane audiate au refuzat să vorbească cu presa.
"Toate întrebările la comisie vă rog", a spus un pădurar.
Mâine urmează să fie audiaţi medicii, poliţiştii şi angajaţii procuraturii din Făleşti. Opinia publică a aflat despre cazul tragic din Pădurea Domnească în urma declaraţiilor făcute, pe 6 ianuarie, de liderul mişcării Antimafie, Sergiu Mocanu. Ulterior, au urmat un şir de demiteri la Ministerul Afacerilor Interne, iar mai mulţi angajaţi ai SIS au fost sancţionaţi. De asemenea, procurorul general, Valeriu Zubco, şi-a prezentat demisia.
- "Instituţiile statului nu iau în serios Comisia parlamentară care elucidează omorul lui Sorin Paciu"
- Deputaţii care anchetează moartea lui Sorin Paciu propun suspendarea din funcţii a mai multor funcţionari
- "Este foarte, foarte interesant". Opt pădurari şi patru poliţişti de frontieră, luaţi la întrebări despre moartea lui Sorin Paciu