Lista obiectelor de arhitectură din Moldova se completează cu două monumente. În memoria cui vor fi edificate
Două monumente noi vor fi edificate în Republica Moldova. Unul dintre acestea va fi înălţat în oraşul Cimişlia, în memoria victimelor represiunilor staliniste din anii 1940-1949. Cel de-al doilea urmează a fi ridicat în oraşul Ialoveni, în memoria eroilor căzuţi în luptele pentru independenţa şi integritatea Republicii Moldova, în 1992.
Proiectele de hotârâre au fost aprobate astăzi de Cabinetul de Miniştri. Suma de bani, necesară pentru aceste monumente nu a fost precizată, la fel şi data când cele două proiecte urmeză să fie finalizate.
Monumentele, însă, urmează a fi edificate conform unui proiect coordonat cu Ministerul Culturii.
Potrivit proiectului de hotărâre, cheltuielile pentru edificarea monumentului din Cimişlia urmează a fi acoperite de Asociaţia Obştească "Societatea Istorică Ştefan cel Mare şi Sfânt".
În ceea ce priveşte monumentul din Ialoveni, acesta urmează a fi ridicat din bugetul raional, sponsorizări şi donaţii.