Ghimpu îşi cere scuze de la jurnalişti: Cine îşi stăpâneşte gura, îşi păstrează viaţa
Liderul PL, Mihai Ghimpu, recunoaşte că nu a procedat corect, acuzând mass-media în cazul omorului lui Sorin Paciu şi a certurilor din interiorul AIE, care au loc tot mai des în ultima perioadă. Într-o postare pe blogul său, liberalul şi-a cerut scuze pentru tonul discuţiei în timpul emisiunii "În profunzime".
"Recunosc şi vă dau dreptate, mii de scuze pentru tonul discuţiei în timpul emisiunii", scrie Mihai Ghimpu pe blogul său. Acesta explică şi motivul răbufnirii sale: "Cu toate eforturile mele, tăcerile pe alocuri, situaţia din Alianţă a ajuns să fie una delicată, iar eu invinuit pe nedrept, şi aceasta se întamplă nu pentru prima dată. Iată şi motivul răbufnirilor mele, devenind mai impulsiv decât sunt în realitate".
Liderul PL nu renunţă, însă, la acuzaţiile aduse la adresa liberal-democratului Vlad Filat. "Ce facem cu demagogia, cu manipulările, cu minciuna, cu corupţia de la Banca de Economii, care a oferit credite nerambursabile de miliarde de lei, ceea ce înseamnă pierderi de sute de milioane de lei, în timp ce noi stăm cu mâna întinsă cerşind bani de la europeni, cu corupţia de la Vamă, de la Inspectoratul Fiscal, de la Agenţia de Achiziţii Publice, cu contrabanda TIR-urilor cu ţigări? Ce facem cu acest “tătuc “care tolerează sau, poate, stimulează aceste fărădelegi? Ce facem cu cei din structurile de drept care, ori că sunt orbi, surzi şi muţi, ori se tem de măciuca-peniţă a lui LUAŢI-DAŢI ?”, se întreabă Ghimpu.
Publika.md aminteşte că Mihai Ghimpu i-a acuzat pe jurnalişti că, în ultima perioadă, ar ataca şi ar critica pe nedrept Partidul Liberal, iar pe celelalte două componente ale Alianţei le-ar trece intenţionat cu vederea.