În noua sa carte, "Love 2.0: A "micro-moment of positivity resonance", psihologul Barbara Fredrickson susţine că dragostea nu există sub forma pe care ne-o imaginăm noi. Potrivit ei, iubirea nu durează, însă vestea bună este că ne putem îndrăgosti în fiecare zi, scrie descopera.ro.

Cercetătoare la Universitatea din Carolina de Nord, Fredrickson a ajuns la concluzia că dragostea nu este o emoţie de lungă durată, omniprezentă care susţine căsătoriile. Mai curând, spune psiholoaga, dragostea este „un micro-moment de rezonanţă pozitivă”. Cu alte cuvinte, în viziunea ei, iubirea este o legătură caracterizată de un flux de emoţii pozitive pe care două persoane le împărtăşesc în decursul unei zile. Aceste micro-momente pot fi trăite alături de partenerul de viaţă, copii sau prieteni. Cu toate acestea, nu este exclus să ne îndrăgostim, pentru o perioadă scurtă de timp, de alţi oameni, precum străinii de pe stradă, colegii de muncă sau de personalul de la magazinul din colţul străzii. 

Modul în care Fredrickson descrie iubirea este deosebit de important, mai ales în această perioadă a anului când iubirea din cuplu este intens sărbătorită. Potrivit experţilor în studiul singurătăţii, în orice moment, 20% din populaţie se simte singură şi nefericită, experimentând sentimente ce pot duce la apariţia depresiei.

Un studiu global, realizat anul trecut în apropierea zilei de Sf. Valentin, a scos în evidenţă faptul că majoritatea oamenilor căsătoriţi sau care au un partener stabil au declarat că, pentru ei, cea mai mare sursă de fericire  sunt „jumătăţile” loc. Potrivit aceluiaşi studiu, aproape jumătate dintre indivizi singuri îşi caută jumătăţile în speranţa că odată cu găsirea persoanei potrivite vor cunoaşte şi secretul fericirii. 

Pentru Fredrickson, aceste statistici demonstrează o „scădere a imaginaţiei în rândul populaţiei mondiale”. „Dacă vezi dragostea doar ca pe un sentiment exclusiv romantic şi loial pe care îl împarţi doar cu o singură persoană, atunci limitezi sănătatea şi fericirea rezultate din dragoste”, nota autoarea în noua ei carte. 

Dragostea apare şi se manifestă doar atunci când cele două persoane se află fizic una lângă alta. De exemplu dacă sunteţi la serviciu şi citiţi asta, departe de partenerul dumeavoastră, atunci nu se poate spune că vă iubiţi. Puteţi simţi o conexiune sau o legătură între dumeavoastră şi partener, puteţi să tânjiţi după el sau ea, dar corpurile voastre sunt lipsite de dragoste.

Când suntem îndrăgostiţi, creierele nostre oglindesc creierele persoanelor cu care ne conectăm în mod special. 

Acest lucru a fost demonstrat într-un studiu de la Princeton University care a arătat ce se întâmplă în creierele oamenilor care devin conectaţi în timpul unei conversaţii. Pentru că maşinile RMN, care pot scana creierele, sunt gălăgioase, nu exist posibilitatea ca oamenii din ele să poată ţină o conversaţie. Cu toate acestea, specialiştii au găsit o metodă ingenioasă prin care să îşi determine participanţii să mimeze o conversaţie. Ei au înregistrat o femeie tânără în timp ce povestea, cu mult entuziasm şi o varietate de detalii,  evenimentele de la balul ei din liceu. Apoi, fiecare participant a fost rugat să asculte înregistrarea în timp ce creierul său era scanat. În cele din urmă, fiecare subiect a fost rugat să  repovestească întâmplarea de la bal, pentru ca specialiştii să poată afla cine a a ascultat cu adevărat şi cine nu. 

Rezultatele au fot uimitoare. În unele cazuri, după o perioadă de timp în care ascultătorul procesa informaţiile, patternurile cerebrale ale sale le oglindeau pe cele ale persoanei care spusese povestea. În alte cazuri, activitatea cerebrală era sincronizată perfect, neexistând niciun decalaj de timp între vorbitor şi ascultător. În cazuri rare, însă, dacă ascultătorul era foarte atras de poveste, activitatea lui cerebrală anticipa ce urma să povestească cealaltă persoană în unele zone corticale.

lui Fredrickson îi place să spună că dragostea este un nutrient. Dacă primeşti destul din acest nutrient, atunci beneficiile aduse de iubire îţi pot modifica biochimia în moduri care perpetuează mai multe micro-momente de dragoste şi care,în cele din urmă, se vor reflecta asupra sănătăţii şi longevităţii. 

O parte din scopul lui Fredrickson este de a face ca aşteptările culturale, nerealiste şi care au exagerat încercând să descrie iubirea drept ceva ce nu a fost niciodată, să scadă.