Imagini impresionante: Răsărit de Lună plină, filmat în timp real
Răsăritul lunii pline a fost susprins în timp real de un astrofotograf, iar rezultatul fiind un videoclip spectaculos, postat pe un site al NASA. Apariţia lunii pe cer a fost filmată deasupra Observatorului Mount Victoria din Wellington, Noua Zeelandă, după o planificare amănunţită, potrivit Realitatea.net.
Realizat dintr-o singură secvenţă, filmuleţul este needitat şi surprinde mişcarea astrului în timp real, neavând nicio legătură cu modalitatea "time lapse" (procedeu cinematografic în care frecvenţa cu care sunt capturate cadrele unui film sunt mult mai mici decât atunci când acesta este redat).
În imagini apar şi siluetele persoanelor adunate să admire răsăritul impresionant al Lunii. Fenomenul are loc în fiecare zi, dar numai în jumătate din cazuri în timpul nopţii. Luna răsare în fiecare zi cu 50 de minute mai târziu decât o face în ziua precedentă, iar luna plină apare de fiecare dată la apus.