Valeriu Zubco va da astăzi explicaţii cu privire la incidentul din Pădurea Domnească
Fostul procuror general Valeriu Zubco va da astăzi explicaţii cu privire la cazul tragic din Pădurea Domnească. Alături de Zubco, în faţa membrilor Comisiei de anchetă au fost chemaţi şi alţi oficiali care ar avea legătură cu incidentul produs, pe 23 decembrie, în urma căruia a murit Sorin Paciu. De asemenea, vor fi audiaţi şi liderii statului.
Marian Lupu, Vlad Filat, Mihai Ghimpu, Vlad Plahotniuc şi Dorin Chirtoacă vor fi audiaţi săptămâna viitoare.
"Până marţi, aceste persoane îşi vor face agenda, ca să aibă posibilitatea să vină la Comisia de anchetă şi să ne spună de unde şi cum au aflat despre incident şi să ne dea explicaţii privind declaraţiile care le-au făcut în presă", a spus preşedintele Comisiei de anchetă. Anatolie Zagorodnîi.
Membrii Comisiei insistă asupra faptului că atât Procuratura Generală, cât şi Serviciul de Informaţii şi Securitate fac presiuni asupra martorilor şi atacă presa, fără a ţine cont de declaraţiile oficiale. Într-un comunicat al SIS se menţionează că toate informaţiile difuzate de mass-media, care îi citează pe deputaţi, ar fi speculaţii şi că "scopul atacurilor frenetice în adresa Serviciului de Informaţii şi Securitate ar fi împiedicarea reformei în această instituţie a statului".
În presă a apărut şi o dispoziţie a procurorului general interimar, Andrei Pântea, care interzice subalternilor să facă declaraţii despre acest caz. Membrii Comisiei susţin că Pântea va trebui să ofere explicaţii.
Membrii Comisiei de anchetă pentru elucidarea cazului din Pădurea Domnească s-au aflat marţi şi miercuri în teritoriu, unde au audiat persoanele care ar avea legătură cu incidentul. Printre ei au fost angajaţi ai Comisariatului de Poliţie şi ai spitalului din Făleşti, reprezentanţi Moldosilva, ai Procuraturii şi de la Poliţia de Frontieră.
În mai puţin de două săptămâni, membrii Comisiei trebuie să prezinte în Parlament un raport despre cele întâmplate.
- Directorul Spitalului din Făleşti povesteşte despre moartea lui Sorin Paciu şi de ce tânărul nu a putut fi salvat VIDEO
- Directorul SIS, al Poliţiei de Frontieră şi fostul procuror general, chemaţi să prezinte informaţii despre omorul de la Făleşti
- Ce au declarat Creţu, Pleşca şi Lupu, după ce au fost audiaţi de Comisia de anchetă în cazul morţii lui Sorin Paciu
- Ministrul Sănătăţii şi preşedintele CSM vor da astăzi explicaţii privind incidentul din Pădurea Domnească