Valeriu Reniţă îl acuză pe Pavel Cebanu că ar fi câştigat bani din afaceri dubioase
Valeriu Reniţă îl atacă Pavel Cebanu! Preşedintele de onoare al clubului Sfântul Gheorghe Suruceni a depus o cerere la Centrul Naţional Anticorupţie, în care acuză nereguli în activitatea actualului şef al federaţiei de fotbal.
Valeriu Reniţă îl acuză pe Cebanu că în ultimii 10 ani ar fi câştigat bani din afaceri dubioase cu imobile.
"Mă refer şi la construcţia hotelului de la Vadul lui Vodă, care se pare că nu are acoperire financiară. Juriştii mi-au spus că unul dintre cele trei coduri enumerate: fiscal, penal şi civil, oricum trebuie să cadă sub incidenţa legilor din aceste coduri", a declarat Reniţă.
Juristul Federaţiei de Fotbal a dat apreciere acestor atacuri. "Acţiunea domnului Reniţă este truc electoral. Nu credeţi această persoană, care întotdeauna a minţit. La federaţie au fost mai multe verificări din partea Inspectoratului Fiscal, CNA, auditori şi nimeni nu a depistat încălcări", a comunicat Ruslan Berzoi, jurist FMF.
"Sigur că nu va fi o concluzie înainte de alegeri. Concluziile vor veni mai târziu", a spus Valeriu Reniţă.
Conflictul dintre Valeriu Reniţă şi Pavel Cebanu a început de mai mult timp. Cu un an în urmă, Reniţă şi-a anunţat intenţia de a candida la şefia FMF şi l-a acuzat pe actualul preşedinte de lipsă de transparenţă în rapoartele ce vizează distribuirea fondurilor din partea UEFA. În februarie 2012, Reniţă a fost suspendat pentru cinci ani şi amendat cu 15 mii de dolari de Comitetul de Etică al FMF, pentru organizarea meciurilor trucate.