Astăzi se împlinesc 100 de ani de la deschiderea gării Grand Central din New York
La început a fost doar una dintre porţile New York-ului către lume. A rezistat în perioada invaziei automobilelor şi rămâne un simbol al perioadei de glorie a Americii, dar care şi-a păstrat pe deplin funcţiile iniţiale. Este vorba despre Gara Grand Central, care a fost inagurată pe 2 februarie 1913 şi împlineşte astăzi un secol.
"În fiecare zi, peste 750.000 de oameni trec prin Gara Grand Central. Este echivalent cu numărul populaţiei statului Alaska, Dakota de Nord sau San Francisco" , a menţionat Dan Brucker, ghid la Gara Grand Central.
Cea mai mare gară din lume este în acelaşi timp unul dintre cele mai importante noduri feroviare din Statele Unite, dar şi un obiectiv turistic ce atrage, anual, aproape 22 de milioane de vizitatori.
Terminalul a fost deschis oficial pe 2 februarie 1913, la zece ani de la demararea construcţiei. Gara are o suprafaţă de 200.000 de metri pătraţi şi are 44 de platforme pentru cele 67 de şine. Unele dintre ele pleacă de sub pământ, un lucru la fel de unic în lume la fel ca şi mărimea impresionantă a acestui monument arhitectural. Potrivit experţilor, preţul construcţiei ar ajunge în zilele noastre la două miliarde de dolari. În 1913, costurile au fost, însă, de 80 de milioane de dolari.