Despărţire plină de emoţii. Hillary Clinton şi-a încheiat mandatul de secretar de stat al SUA
O ultimă întrevedere cu preşedintele, un mesaj de rămas bun către colegi, un atac terorist asupra ambasadei din Turcia. Aşa a arătat ultima zi al lui Hillary Clinton la şefia diplomaţiei Statelor Unite, o zi care descrie foarte bine cei patru ani petrecuţi la cârma Departamentului de Stat.
"Sunt mândră de munca noastră menită să promoveze diplomaţia, să fim în serviciul naţiunii pe care o iubim, să înţelegem provocările, pericolele şi oportunităţile pe care le au Statele Unite", a declarat Clinton.
În cadrul ultimei sale zile de muncă în funcţia de secretar de stat, Hillary Clinton a avut o întrevedere privată cu Barack Obama la Casa Albă. Fosta primă doamnă a Americii a fost îndelung aplaudată, atunci când şi-a luat rămas bun de la cei pe care i-a condus timp de patru ani.
În cei patru ani de mandat, Hillary Clinton a vizitat 112 ţări şi a devenit astfel secretarul de Stat care a parcurs cei mai mulţi kilometri din istoria Statelor Unite. La 65 de ani, recunoaşte, însă, că este obosită. Ea a subliniat, recent, că abia aşteaptă încheirea mandatului pentru a scăpa de responsabilităţi şi a se concentra asupra propriilor proiecte, printre care ar putea fi şi planurile de a reveni la Casa Albă, într-un nou rol.
Presa a scris în nenumărate rânduri că soţia lui Bill Clinton va candida la prezidenţialele din 2016, iar ea nu a negat acest lucru într-un interviu comun cu Barack Obama. Plecarea lui Hillary Clinton de la şefia Departamentului de Stat marchează sfârşitul a trei decenii cât s-a aflat în serviciul ţării. De-a lungul timpului a schimbat rolurile de primă doamnă, senator şi secretar de Stat. Hillary Clinton a fost şi rivalul lui Barack Obama în interiorul Partidului Democrat în 2008, înainte de scrutinul prezidenţial.