Un tânăr american, care a leşinat şi a căzut în faţa trenului, a fost salvat de trei necunoscuţi
Oamenii nu şi-au pierdut încă altruismul şi bunătatea. Cel puţin asta i-au demonstrat-o mai mulţi americani unui tânăr care a leşinat şi a căzut pe şinele metroului din New York. Camerele de supraveghere au surprins incidentul, care s-a produs în august, dar imagiile au fost făcute publice abia acum.
În imagini se poate observa cum Rob Schlack, de 32 de ani, cade fără cunoştinţă de la o înălţime de aproximativ un metru. Imediat, mai mulţi oameni îi sar în ajutor. Unul dintre pasagerii de pe acelaşi peron aleargă în celălalt capăt pentru a-i face semn conductorului de tren să încetinească. Un pasager de pe peronul opus, Dimas Pinzon, de 57 de ani, sare pe şine, în ajutorul tânărului. Trenul opreşte la timp, iar Rob este salvat. Cei de la metrou au declarat că acţiunea lui Pinzon, cel care a sărit peste şine, a fost "periculoasă şi nerecomandată". Bărbatul risca să fie electrocutat. Într-un interviu acordat televiziunii americane Fox News, Rob Schlack povesteşte că s-a trezit din leşin după ce s-a lovit de şine.
În urma impactului, Rob s-a ales cu o mână ruptă şi s-a lovit la spate, dar spune că a căpătat încredere în bunătatea oamenilor.