Manifestaţie inedită în Mexic: Zeci de tineri au protestat, în pielea goală, faţă de coride
S-au dezbrăcat ca să nu mai fie ucişi taurii. O manifestaţie inedită anti-coridă a fost organizată în capitala Mexicului. Câteva zeci de tineri au protestat dezgoliţi, ca să atragă atenţia asupra taurilor care mor în astfel de spectacole.
"Majoritatea oamenilor care trăiesc în capitala Mexicului, peste 70 la sută, susţin iniţiativa noastră. Deaorece corida este un act de cruzime împotriva animalelor şi promovează valori negative în societate. Peste 80 la sută dintre oameni asociază coridele cu idei negative, pericol, violenţă şi abuz", a declarat Israel Arriola, organizator.
Protestul inedit din centrul capitalei Mexicului a fost organizat de activişti pentru drepturile animalelor.
Coridele sunt, în prezent, legale doar în opt ţări din întreaga lume, inclusiv în Mexic. Luna trecută, autorităţile din capitala acestei ţări au adoptat o lege prin care cruzimea faţă de animale este pedepsită cu închisoarea. Acest act nu se referă, însa, şi la coride.