"Ministerul Afacerilor Externe trebuie să solicite rechemarea la Moscova a ambasadorului Federaţiei Ruse, Farid Muhametşin"
Partidul Acţiunea Democratică îndeamnă Ministrerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene să solicite rechemarea la Moscova a ambasadorului Federaţiei Ruse, Farid Muhametşin.
"Numai o astfel de abordare transparentă şi demnă poate convinge atât opinia publică, cât şi partenerii internaţionali de seriozitatea şi fermitatea autorităţilor din Republica Moldova, în procesul de negocieri cu Kremlinul", se scrie într-un comunicat al formaţiunii.
Potrivit reprezentanţilor PAD, explicaţiile oferite presei de către ambasadorul Farid Muhametşin par o glumă de prost gust şi o sfidare la adresa Republicii Moldova.
"Diplomaţii ruşi au avut acţiuni publice şi politice, iar întâlnirile şi acţiunile lor comune cu autorităţile nerecunoscute de la Tiraspol au avut caracter oficial, unde emisarii ruşi au activat în baza funcţiilor lor din cadrul Dumei de Stat. Astfel de activităţi nu pot fi catalogate drept vizite private", spun aceştia.
Mai mult, reprezentanţii partidului Acţiunea Democratică susţin că în ultima perioadă s-a accelerat activitatea neformală a Kremlinului în stânga Nistrului şi propaganda separatistă. "În ultimii ani, a crescut constant gravitatea încălcărilor legislaţiei internaţionale de către Federaţia Rusă, în raport cu Republica Moldova, acţiunile Kremlinului fiind încurajate de frecventele cedări şi reacţiii timide ale Chişinăului", subliniază aceştia.
Partidul Acţiunea Democratică a avut şi un îndemn către Farid Muhametşin: "Să îşi încheie vizita privată în Republica Moldova şi să îşi ia cu el şi prietenii numeroşi de la Tiraspol şi Chişinău".
Publika.md menţionează că ambasadorul Federaţiei Ruse în Moldova, Farid Muhametşin, a fost invitat să dea explicaţii la Ministerul de Externe despre vizita unor deputaţi ruşi în Transnistria, care nu a fost coordonată cu autorităţile de la Chişinău.
Acesta a declarat că vizita a fost una informală şi, din acest motiv, nici nu trebuia coordonată cu autorităţile de la Chişinău.