Zece trucuri folosite de magazine pentru a te face să cumperi mai mult
Hiper şi supermarketurile apelează la toate strategiile posibile pentru a face cumpărătorii să lase cât mai mulţi bani la casele de marcat. De la poziţionarea mărfii pe rafturi, până la lumină, muzică şi modul de organizare al raioanelor - toate aceste detalii ne determină, cel puţin subconştient, să cheltuim cât mai mult, scrie publicaţia americană Business Insider, citată de Capital.ro.
Iată 10 trucuri prin care magazinele ne păcălesc să cheltuim mai mulţi bani:
1. Coşurile de cumpărături au fost mărite, încă din 1983, pentru a putea să încapă cât mai multe produse.
2. Raioanele frumos mirositoare, precum cel de patiserie sau de flori, sunt puse, de regulă, la intrarea în magazin, pentru a impresiona plăcut clientul încă de la început. Astfel, coşul fiind gol, cumpărătorii sunt mult mai tentaţi să cumpere.
3. Produsele de bază, ca lactatele, sunt aşezate în spatele magazinului, deci trebuie să mergeţi printre rafturi pentru a ajunge la locul dorit. De cele mai multe ori, cumpărătorul este tentat să mai adauge câte ceva în coş.
4. Raioanele sunt aşezate în linie dreaptă, cumpărătorul fiind nevoit să parcurgă tot raionul pentru a schimba rândul.
5. Produsele cheie sunt poziţionate pe partea dreaptă a raionului, deoarece s-a speculat că europenii conduc pe partea dreaptă a drumului şi se crede că acesta este obiceiul lor şi la cumpărături.
6. Produsele pe care magazinul doreşte să le cumperi sunt poziţionate la nivelul ochilor, cele mai ieftine, pe rândul de jos, cele scumpe pe rândul de sus, iar cele cu un brand puternic, la mijloc.
7. Nici comportamentul copiilor nu a fost neglijat. Produse scumpe - dulciuri, cereale, jucării - sunt poziţionate la nivelul ochilor celor mici, care vor acţiona mai departe asupra părinţilor, determinându-i să le cumpere respectivul produs.
8. Muzica are şi ea un rol deloc de neglijat în stimularea apetitului pentru cumpărături. În magazinele, unde pe fundal se aude muzica, clienţii sunt tentaţi să petreacă mai mult timp la cumpărături, fiind relaxaţi.
9. În ceea ce priveşte exteriorul, magazinele vopsite în culori calde atrag mai mult clienţii, în timp ce pentru culorile din interior, albastrul deschis este ideal - liniştitor şi calm pentru bunăstarea clienţilor.
10. Atenţie la mărunţişurile de lângă casa de marcat. Acolo, înainte de a plăti cumpărăturile, clienţii mai zăbovesc asupra anumitor produse şi, de cele mai multe ori, nu rezistă tentaţiei de a cumpăra.