Află concluziile Consiliului pentru Afaceri Externe al UE cu privire la Republica Moldova
Concluziile Consiliului pentru Afaceri Externe al Uniunii Europene privind Republica Moldova, adoptate în cadrul întâlnirii de astăyi de la Luxemburg.
1. Consiliul recunoaşte aspiraţiile europene ale Republicii Moldova şi salută eforturile în vederea asocierii sale politice şi integrării economice cu Uniunea Europeană. Consiliul subliniază dinamica foarte pozitivă a relaţiilor UE - Republica Moldova pe parcursul ultimului an, precum şi contribuţia activă a Republicii Moldova la aceasta.
2. Consiliul salută interesul şi participarea activă a Republicii Moldova în Parteneriatul Estic. Consiliul îşi exprimă satisfacţia că negocierile privind viitorul Acordul de Asociere UE - Republica Moldova au înregistrat un foarte bun progres. Consiliul salută, de asemenea, ratificarea de către Republica Moldova a Statutului de la Roma al Curţii Penale Internaţionale.
3. Consiliul salută realizările Republicii Moldova, aşa cum sunt reflectate în Raportul de Progres al Comisiei din mai 2010, care a evidenţiat eforturile ţării de a implementa eficient reformele structurale, pe baza unui program guvernamental pe deplin aliniat cu obiectivele Planului de Acţiuni UE - Republica Moldova. Consiliul aşteaptă cu interes ca Republica Moldova să continue abordarea provocărilor importante, cum ar fi consolidarea democraţiei şi a statului de drept, îmbunătăţirea climatului investiţional, continuarea apropierii de UE în toate domeniile Planului de Acţiuni UE - Republica Moldova, combaterea corupţiei şi crimei organizate, şi abordarea problemei sărăciei. Consiliul subliniază pregătirea UE de a continua aprofundarea relaţiei sale cu Republica Moldova şi de a oferi asistenţă tehnică şi financiară corespunzătoare pentru a sprijini eforturile de reformă.
4. Consiliul re-afirmă disponibilitatea UE de a continua să sprijine Republica Moldova, inclusiv cu asistenţă macro-financiară şi consiliere la nivel înalt pentru Guvern. O substanţială asistenţă macro-financiară în valoare de 90 milioane de EURO sub forma de grant va începe să fie livrată bugetului de stat al Republicii Moldova în următoarele săptămâni.
5. Consiliul ia notă, de asemenea, că Comisia va prezenta în curînd Guvernului Republicii Moldova recomandările cheie care vizează pregătirea ţării pentru o Zonă de Liber Schimb Aprofundată şi Cuprinzătoare. Acesta va îmbunătăţi considerabil accesul la piaţa UE al companiilor din Republica Moldova, urmînd Preferinţelor Comerciale Autonome existente, acordate de UE. Acest lucru va ajuta, de asemenea, la crearea unui climat investiţional atractiv pentru companiile din UE în Republica Moldova. Consiliul invită Comisia să pregătească directivele pentru o Zonă de Liber Schimb Aprofundată şi Cuprinzătoare care urmează să fie negociată ca parte integrantă a Acordului de Asociere. Aceste negocieri vor începe odată cu îndeplinirea condiţiilor necesare.
6. Consiliul reiterează importanţa contactelor interumane şi salută deschiderea în iunie 2010 a Dialogului în domeniul vizelor care examinează condiţiile de călătorie fără viză a cetăţenilor Republicii Moldova în UE, ca un obiectiv pe termen lung. În baza fazei exploratorii a dialogului, Consiliul subliniază realizările de până acum, provocările existente şi importanţa continuării eforturilor de reformare de către Republica Moldova, şi invită Comisia să pregătească proiectul Planului de Acţiuni, în conformitate cu abordarea stabilită în paragrafele opt şi nouă din concluziile Consiliului privind Parteneriatul Estic din 25 octombrie 2010, care stabileşte toate condiţiile care trebuiesc îndeplinite de Republica Moldova înainte de posibila stabilire a unui regim de călătorie fără viză, în vederea intrării Dialogului privind liberalizarea regimului de vize în faza pe deplin operaţională cât mai curând posibil. Prin intermediul Consiliului, statele membre ale UE vor fi pe deplin asociate la diferitele etape ale procesului, inclusiv prin a fi consultate cu privire la proiectul Planului de Acţiune şi ambele seturi de criterii de referinţă. Implementarea efectivă a Acordului de readmisie va rămâne importantă în acest context.
7. Consiliul ia act de faptul că Republica Moldova a făcut paşi importanţi în cursul anului trecut în vederea consolidării democraţiei. În acest sens, desfăşurarea referendumului constituţional din 5 septembrie, în conformitate cu standardele democratice a constituit un semnal încurajator. Este important ca alegerile parlamentare din 28 noiembrie să ducă ţara mai departe pe această cale şi să respecte pe deplin standardele internaţionale pentru alegeri libere şi corecte.
8. Consiliul salută, de asemenea, politica de angajament constructiv a Republicii Moldova în eforturile de reglementare a conflictului transnistrean, inclusiv prin sprijinul acordat de Republica Moldova măsurilor de consolidare a încrederii. Consiliul subliniază eforturile continue ale UE de a contribui la soluţionarea durabilă a conflictului din Transnistria, în baza principiilor suveranităţii şi integrităţii teritoriale a Republicii Moldova. Se re-afirmă apelul UE pentru reluarea negocierilor de soluţionare în formatul 5+2 cît de curînd posibil.