12.500 de litri de alcool etilic fără acte au fost depistate în zona de frontieră cu Ucraina (VIDEO)
PCCOCS de comun cu angajații INI au reţinut în flagrant doi bărbăţi din Ialoveni care urmau să livreze prin contrabandă 12.500 litri de alcool etilic, în Europa.
Oamenii legii au desfășurat percheziții în mai multe locații, inclusiv în oficiile și depozitele companiei vizate, iar pe lângă alcool etilic, aceștia transportau ilegal din regiunea transnistreană și produse alcoolice contrafăcute, dar și țigari.
În cazul organizatorului schemei, acesta a fost reținut în aceeași zi în care a fost reținută și contrabanda – la 27 octombrie curent, iar șoferul autocamionului a fost reținut la data de 28 octombrie, după ce fugise de la locul faptei în ziua reținerii încărcăturii. Pentru prima faptă ilegală, legea prevede o amendă de până la 92.500 lei pentru persoane fizice și de până la 350.000 în cazul companiilor, iar pentru contrabandă – pedeapsă cu închisoarea de la 3 la 10 ani.