PDM, la 16 ani de la fondare: Avem scopul de a deveni cel mai bine organizat partid din Moldova
Partidul Democrat din Moldova (PDM) împlineşte, astăzi, 16 ani de la constituire. Formaţiunea declară, într-un comunicat de presă, că acest an a fost marcat de un amplu proces de modernizare, având scopul a deveni cel mai organizat partid din Moldova.
Totodată, PDM declară că principală preocupare a sa este creşterea economică, care să asigure protecţia socială a populaţiei. De asemenea, formaţiunea are drept scop reducerea decalajelor dintre săraci şi bogați în Republica Moldova, dar şi asigurarea unui climat prietenos pentru investiţiile locale şi străine.
În acelaşi timp, Partidul Democrat optează pentru consolidarea Republicii Moldova ca stat, pentru relaţii bune cu ţările partenere din Vest şi din Est şi pentru aderarea ţării la Uniunea Europeană.
Partidul Democrat este condus de preşedintele Parlamentului, Marian Lupu. Formaţiunea este reprezentată în Legislativ de 15 deputaţi. Liderul fracţiunii este preşedintele de onoare al PDM, Dumitru Diacov.
PDM este descendent al fostei Mişcări social-politice "Pentru o Moldovă Prosperă", creată în 1997, în sprijinul fostului preşedinte al ţării, Petru Lucinschi.