Rafael Nadal s-a calificat în finala turneului ATP din Chile
Rafael Nadal continuă evoluţiile bune după revenirea sa în circuit. Spaniolul s-a calificat în ambele finale la turneul ATP din Chile. Fostul numărul unu mondial a trecut fără probleme de francezul Jeremy Chardy, victorie în două seturi, scor 6-2 6-2, într-un meci care a durat puţin peste o oră.
Tenismenul s-a calificat astfel în finala turneului, unde îl va întâlni pe argentinianul Horacio Zeballos. Nadal nu a pierdut nici un set până acum, câştigând clar şi cu Delbonis şi Gimeno-Traver.
De asemenea, Nadal s-a calificat şi în finala din competiţia de dublu alături de prietenul său, argentinianul Juan Monaco, locul 15 în lume. Nici aici nu a pierdut vreun set şi a ajuns fără mari dificultăţi în finală. Acolo, Nadal şi Monaco îi vor întîlni pe italienii Lorenzi şi Starace.
Ibericul va lupta astfel pentru cel de-al 37 titlu pe zgură şi cel de-al 51-lea din întreaga carieră la simplu.