Deputat rus despre introducerea rublei ruseşti în regiunea transnistreană: Este o chestiune discutabilă
Tiraspolul vrea bani ruseşti în regiune. "Parlamentul" local examinează un proiect de lege, care prevede circulaţia liberă a rublei ruseşti în stânga Nistrului. Documentul a fost deja avizat pozitiv de către Comitetul pentru economie al Sovietului Suprem de la Tiraspol.
Potrivit Agenţiei "Novîi Region", reprezentanţii Băncii Centrale de la Tiraspol speră că Rusia va ţine cont de interesele Transnistriei.
"Este o întrebare dificilă. Din câte cunosc, Banca Centrală a Rusiei nu are o poziţie univocă în această problemă. Este o chestiune discutabilă. În orice caz, discuţiile vor dura destul de mult, inclusiv cu privire la crearea unui regulator financiar", a declarat deputatul Dumei de Stat a Rusiei Serghei Gavrilov.
Locuitorii regiunii salută iniţiativa.
"Cu rubla noastră nu putem merge nicăieri. Numai ieşim din regiune şi avem nevoie de alţi bani, sau dolar, sau altă valută", a spus un bărbat.
"Cred că este o idee bună, va avea de câştigat economia noastră. Dacă vom folosi rubla rusească, vom avea parte de o oarecare stabilitate economică", susţine o femeie.
"Eu cred că nimic nu va schimba, aceasta nu va aduce rezultate. Poate că va fi mai simplu şi vor fi condiţii pentru o apropiere de Rusia", a menţionat o persoană.
Totodată, expertul economic Gheorghe Costandachi, spune că această iniţiativă va afecta direct Republica Moldova.
"Acest lucru va afecta direct ţara noastră. Prin intermediul acestei monede, transnistrenii vor putea face tranzacţii directe cu lumea externă", a spus expertul.
Cu un an în urmă, liderul de la Tiraspol, Evgheni Şeviuck, a vorbit despre posibilitatea introducerii rublei ruseşti în regiune.