"Filat al lui Lucinschi vrea o Moldovă cu Voronin"
Vlad Filat va fi responsabil în cazul în care Republica Moldova se pomeneşte într-o situaţie politică dezastruoasă. De această părere este liderul Partidului Naţional Liberal (PNL), Vitalia Pavlicenco. Ea susţine că premierul Vlad Filat vrea să readucă comuniştii la guvernare.
Totodată, Vitalia Pavlicenco susţine că acest deziderat este sprijinit de fostul preşedinte al Republicii Moldova, Petru Lucinschi, care la rândul său este susţinut de Moscova.
"Cei care se întreabă dacă vrea sau nu Filat aderarea la UE. Nu o vrea, deoarece este produsul lui Lucisnchi, rămas adept şi conducător al mirajului PCUS din URSS, el este şantajabil şi nu poate să nu răspundă comandamentelor Moscovei, pur şi simplu. Restul nu sunt decât motive pentru a acoperi acest fapt incontestabil", afirmă Pavlicenco într-un comunicat de presă.
"Filat nu a realizat visul lui Petru Lucinschi – nu a demolat PD-ul, repus pe picioare prin Lupu, ajutat de Plahotniuc. Dacă el ar darâma PD, i-ar fi mai uşor să se lămureasca şi cu PL, şi cu PCRM – cu ultimul chiar ar putea coopera – "de nevoie", desigur, mai exact, "din nevoia lui Lucinschi şi a Moscovei", mai adaugă liderul PNL.
În acelaşi timp, Vitalia Pavlicenco consideră că premierul Vlad Filat ar trebui să-şi dea demisia dacă a decis ca PLDM să plece din Alianţa pentru Integrare Europeană.
"Atât timp cât la conducere sunt persoane şantajabile – de la dreapta la stânga şi de la stânga la dreapta – nu avem nicio şansă să ne salvăm. Numai Unirea cu România va pune capăt acestui marasm", concluzionează Vitalia Pavlicenco.
Publika.md reaminteşte că Vlad Filat a anunţat, astăzi, că Partidul Liberal-Democrat părăseşte Alianţa pentru Integrare Europeană. Premierul a invocat imposibilitatea de a implementa programul de guvernare din cauza tensiunilor din interiorul coaliţiei. Filat a optat şi pentru renegocierea acordului de constituire a Alianţei pentru Integrarea Europeană.