Scandalul din AIE, în gura presei internaţionale. Ce ne avertizează străinii
Declaraţiile premierului Vlad Filat şi reacţiile care au urmat au stârnit şi interesul presei internaţionale. Publicaţiile din mai multe ţări au scris despre evenimentele din ţara noastră, anticipând eventualele consecinţe.
Scandalul din Alianţa pentru Integrare Europeană ar putea provoca alegeri anticipate, fapt ce va încetini parcursul european al Moldovei, scrie Agenţia Reuters, care menţionează că, în urma acestei situaţii, va avea de suferit economia şi aşa slăbită, dar şi negocierile cu Tiraspolul.
Şi Ria-Novosti relatează despre anunţul premierului Vlad Filat. Agenţia de la Moscova scrie că Alianţa pentru Integrare Europeană pierde majoritatea parlamentară, dacă Partidul Liberal Democrat părăseşte coaliţia.
Iar Voice of Russia subliniază că, deşi a dat de înţeles că PLDM părăseşte alianţa, Vlad Filat s-a arătat împotriva dizolvării Parlamentului. Publicaţia citează câţiva experţi, care afirmă că alegerile anticipate sunt iminente.
Cotidianul Gândul din România aminteşte că, în ultima perioadă, s-a scris tot mai des despre existenţa unor contradicţii între liberal-democratul Vlad Filat şi democratul Vlad Plahotniuc.