Mihai Ghimpu, optimist: Dacă nu semnăm acordurile cu UE la toamnă, o facem la anul
Liderul Partidului Liberal, Mihai Ghimpu, se arată optimist în ceea ce ţine de semnarea Acordului de liber schimb şi a celui de asociere cu Uniunea Europeană. În cadrul unei emisiuni de la N4, preşedintele liberalilor şi-a criticat colegii de Alianţă, în special pe Vlad Filat şi pe Vlad Plahotniuc, pentru faptul că se războiesc, în timp ce trebuie să se concentreze ca aceste documente să fie semnate.
"Sunt regretabile aceste reglări de conturi, dar AIE va exista în continuare. Nu este prima ceartă între cei doi. Nu trebuie să înjuri când aproape ai intrat în biserică. Trebuie să fim cuminţei, să facem reforme, să lăsăm problemele după semnarea celor două acte. Nu trebuie să scoatem gunoiul când vin oaspeţi. S-a început războiul între ei. Ce e mai important? Integrarea în UE sau relaţiile dintre aceste grupări? Trebuie să ştii când să apeşi pe frână sau pe accelerator. Altfel fie omori un om, fie întârzii la serviciu", a declarat Mihai Ghimpu.
Totodată, liderul PL a subliniat că cele două acorduri sunt deosebit de importante pentru viitorul Moldovei şi ele oricum vor fi semnate mai devreme sau mai târziu, dar a recunoscut că acest lucru nu va avea loc în septembrie.
"Într-adevăr, la toamnă nu vor fi semnate acordurile. Dacă sunt alegeri anticipate, acordurile au zburat pentru totdeauna. Dacă e guvern minoritar, formaţi din oameni puşi de premier, votaţi împreună cu PCRM, la fel. Dacă nu vor fi semnate acordurile la toamnă, ele vor fi semnate la anul. Depinde de noi. Important e să ştim când corectăm greşeala. Acestea sunt nişte documente cruciale, aşteptate de 20 de ani, de generaţii, de bunicii noştri. Aceste acorduri însemnă independenţă deplină", a mai spus Ghimpu.
Publika.md menţionează că în luna septembrie, la Vilnius, va avea loc Summit-ul Parterneriatului Estic, unde se aşteaptă ca Republica Moldova să semneze Acordul de asociere cu Uniunea Europeană.
Totodată, liderul PD, Marian Lupu, a explicat ieşirea PLDM-ului din AIE, prin faptul că premierul Vlad Filat a înțeles că promisiunile lui principale sunt deșarte şi Acordul de asociere și cel de liber schimb cu UE nu vor fi semnate anul acesta.