Explozia meteoritului în Celiabinsk a fost de 30 de ori mai puternică decât bomba de la Hiroshima
Explozia corpului ceresc la o distanţă de 50 de kilometri deasupra solului în regiunea Celiabinsk din Rusia a fost de 30 de ori mai puternică decât bomba de la Hiroshima, potrivit NASA. Specialiştii de la agenţia americană au declarat că dimensiunea meteoritului a fost mult mai mare decât se credea anterior.
Astfel, diametrul acestuia era de 17 şi nu de 15 metri, iar greutatea de 10 tone, cu trei tone mai mult decât a fost estimat iniţial. Totodată, energia degajată în timpul exploziei meteoritului a fost de 500 de kilotone. Zborul meteoritului de la intrarea sa în atmosferă şi până la distrugerea sa a durat 32,5 secunde.
Ministerul rus al Sănătăţii a anunţat că aproape 1.150 de oameni, dintre care 259 de copii, au fost răniţi în urma căderii corpului ceresc.