Afacere ilegală pe marginea drumului, cu flori incluse în Cartea Roşie VIDEO
Primii ghiocei din acest an au apărut în vânzare. Zeci de copii au ieşit cu buchete pe marginea drumurilor naţionale şi le propun doritorilor surprinşi de apariţia florilor de primăvară. Şeful Inspectoratului Ecologic recunoaşte că autorităţile nu pot lupta cu această afacere care distruge florile şi aşa aflate pe cale de dispariţie.
În timp ce ecologiştii strigă în gura mare că ghioceii sunt incluşi în Cartea Roşie, iar vânzarea lor este strict interzisă, copiii aşteaptă cu nerăbdare vestitorii primăverii, care îi ajută să câştige nişte bani. În faţa camerelor, micuţii evită, însă, să vorbească despre mica afacere.
Comercianţii culeg florile din pădure şi le vând cu 20 de lei buchetul. Timp de o oră, fiecare dintre ei adună cel puţin 100 de lei.
"Noi îi tăiem, nu-i scoatem din rădăcină. Voi bine că aveţi lucru şi lucraţi şi faceţi bani, dar noi ce să facem, să murim de foame?", s-a plâns o tânără.
Şeful Inspectoratului Ecologic de Stat, Veaceslav Untilă, recunoaşte că autorităţile nu au pârghii eficiente pentru a lupta cu vânzătorii de ghiocei.
"Amenzile pe care le aplicăm noi nu sunt eficiente şi până la urmă, acest lucru are loc an de an. Avem câteva echipaje care merg pe aceste trasee, aplicăm amenzi", a precizat Veaceslav Untilă.
Codul Contravenţional prevede o amendă de până la 2.000 de lei pentru comercializarea florilor de primăvară incluse în Cartea Roşie.