Preşedintele ţării s-a întâlnit cu şeful SIS. AFLĂ ce i-a cerut Nicolae Timofti
Președintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, a participat astăzi la ședința Colegiului Serviciului de Informații și Securitate. Astfel, şeful statului a cerut conducerii SIS și tuturor ofițerilor să acționeze cu fermitate pentru apărarea şi protejarea intereselor naţionale, a independenţei şi suveranităţii ţării noastre, în faţa provocărilor interne și externe.
În cadrul şedinţei, preşedintele ţării a făcut un bilanț al activității SIS în 2012 și a vorbit despre direcțiile prioritare de activitate ale instituției în anul 2013. De asemenea, Timofti s-a referit la eforturile de reintegrare a țării și combaterea fenomenelor corupţiei, protecţionismului și deturnării de fonduri.
„Principala misiune a SIS este ca să asigure drepturile şi libertăţile fundamentale ale tuturor cetăţenilor și să asigure un climat de siguranță în țară”, a menţionat şeful statului.
Nicolae Timofti și-a exprimat încrederea că reformarea SIS va continua în acest an printr-o modernizare conceptuală, operațională și tehnică a instituţiei.