"Interdicţia impusă angajaţilor CNA ar putea servi drept temei pentru un dosar penal"
Decizia Guvernului de a nu permite accesul ofiţerilor anticorupţie la şedinţele Cabinetului de miniştri este ilegală. De această părere sunt unii jurişti, care spun că interdicţia impusă angajaţilor CNA ar putea servi drept temei pentru deschiderea unui dosar penal.
"Interdicţia impusă angajaţilor CNA este o încălcare a Codului de Procedură Penal. Dacă Chetraru a participat anterior la şedinţele Executivului, iar acum i-au interzis, aceasta este o încălcare şi depăşirea atribuţiilor de serviciu. Dacă se va demonstra că abuzul a venit din partea premierului Filat, ar fi temei pentru deschiderea unui dosar penal", a declarat avocatul Teodor Cîrnaţ.
Deputatul neafiliat Mihai Godea califică decizia drept jocuri copilăreşti. "Eu nu pot să cred că s-a dat o astfel de indicaţie. Centrul Naţional Anticorupţie este sub control parlamemntar şi vom discuta acest subiect în Parlamemt", a mai adăugat Godea.
"O decizie mai prostească decât asta nu poate fi. Cel care a luat o asemenea decizie înseamnă că nu vrea să lupte împotriva corupţiei sau nu este suficient de deştept. Nu există niciun regulament în baza căruia să-i interzică accesul lui Chetraru în clădirea Guvernului. Nu cred că se va cobori la un nivel atât de jos, încât să se adreseze în instanţă", a conchis fostul procuror general Mircea Iuga.
Publika.md menţionează că directorul CNA, Viorel Chetraru, a fost anunţat că prezenţa angajaţilor instituţiei pe care o conduce la şedintele Guvernului nu mai este necesară. În acest sens, secretarul general al Guvernului, Victor Bodiu, a dat indicaţii Serviciului Protecţie şi Pază de Stat să nu permită accesul lui Chetraru sau al altor angajaţi ai CNA în sediul Guvernului.
- "PLDM i-a acordat lui Chetraru note mai mari decât PL, la concursul de numire în funcţia de şef al CNA"
- PLDM insistă să-l aducă pe Chetraru la şedinţa fracţiunii şi i-au mai trimis o invitaţie
- Indicaţii la Guvern: Niciun angajat al CNA să nu poată intra în clădire. Chetraru, INTERZIS la şedinţele Cabinetului de Miniştri