Primul transplant de ficat, efectuat ieri, a fost realizat cu succes
Femeia care a beneficiat de primul transplant de ficat efectuat în Moldova, dar şi fiul ei, care a fost donator, se simt bine după operaţie. Ei sunt internaţi în Secţia de terapie intensivă a Spitalului Clinic Republican. Echipa de medici, condusă de fostul ministru al Sănătăţii Vladimir Hotineanu şi renumitul chirurg român Irinel Popescu, susţine că intervenţia este un succes.
Ecaterina Cimpoieş din satul Dahnovici, raionul Hânceşti, a aflat că are ciroză hepatică acum cinci ani.
"Acum sper că o să trăiesc şi o să cresc şi nepoţeii", a spus Ecaterina Cimpoeş.
În 2008, medicii i-au spus că singura soluţie pentru ea ar fi transplantul de ficat. Femeia susţine că îi era frică de viaţa fiului ei, care urma să-i fie donator.
"Nu mi-a fost frică. De el îmi era frică. El e feciorul meu. Eu i-am dat viaţă şi el acum mi-o prelungeşte, vă-nchipuiţi?", a menţionat Ecaterina Cimpoeş.
Fiul spune că nu a ezitata nici o clipă să-şi ajute mama. Acum, tot ce îşi doreşte familia Cimpoieş este să revină la viaţa obişnuită.
"Ştiţi, ca şi când m-am născut a doua oară. Am fost la mănăstire şi m-am rugat maicii Domnului să-mi ia durerea şi Maica Domnului m-a ajutat", a spus femeia.
Cei doi pacienţi vor fi monitorizaţi pe parcursul perioadei de recuperare atât de medicii de la Spitalul Republican, cât şi de cei din România, care au participat la operaţie.
"Perioada prin care trec cei doi pacienţi este o una dificilă. Este o perioadă în care pot să apară diferite complicaţii. De aceea, ei trebuiesc supravegheaţi de către ambele echipe", a spus Dana Tomescu, anesteziolog la Institutul Clinic Fundeni din România.
Printre doctorii români, s-a aflat şi renumitul chirurg, oroiginar din Republica Moldova, Vlad Braşoveanu.
"Eu sunt originar din Republica Moldova, din raionul Nisporeni, satul Bălăneşti. Sunt legat de acest pământ şi vin cu drag, pentru că eu îmi fac meseria din pasiune şi întotdeauna am răspuns şi la solicitările colegilor, dar mai ales la solicitările pacienţilor", a menţionat Vlad Braşoveanu, medic chirurg la Institutul Clinic Fundeni din România.
Primul transplant de ficat din Moldova a fost efectuat vineri la Spitalul Clinic Republican de către o echipă formată din opt medici din România şi şapte din Republica Moldova.