Rafael Nadal este gata pentru Open-ul de la Acapulco
Rafael Nadal este gata pentru Open-ul de la Acapulco. Fostul numărul unu mondial a avut parte de o primire călduroasă în Mexic, acolo unde se va bate pentru cucerirea trofeului cu Wawrinka, Almagro, dar mai ales cu principalul său rival spaniol, David Ferrer.
"Sunt sigur că Ferrer este pe cealaltă parte a tabloului, dar nu îmi este frică de o confruntare cu el. Până să ajung în finală, trebuie mai întâi să fac un turneu bun", a declarat Nadal.
Tenismenul a coborât pe locul 5 în clasamentul ATP, însă este în revenire de formă. Ibericul a ajuns în Mexic după ce a câştigat la Sao Paolo primul trofeu după accidentarea care l-a ţinut pe tuşă timp de opt luni.
Openul din Mexic va începe luni, 25 februarie, şi se va încheia pe 3 martie. Organizatorii competiţiei speră ca evenimentul să atragă cât mai mulţi turişti în Acapulco, oraş care se află în topul clasamentului celor mai violente regiuni din lume.