Manchester City a învins pe teren propriu marea rivală Chelsea, cu 2-0
Chelsea Londra a ieşit complet din lupta pentru titlu în Anglia. "Aristocraţii" au pierdut cu 0-2 meciul din deplasare cu campiona en-titre, Manchester City şi au rămas la 19 puncte de liderul Manchester United. Yaya Toure şi Carlos Tevez au marcat pentru echipa antrenată de Roberto Mancini.
În etapa a 27-a, "cetăţenii" au învins pe teren propriu marea rivală Chelsea cu 2-0. Elevii lui Mancini au început mai bine meciul şi au ratat câteva mari ocazii de a deschide scorul prin Yaya Toure, Nastasic şi Sergio Aguero, însă de fiecare dată Peter Cech a fost la post. La începutul reprizei secunde, "aristocraţii" au beneficiat de un penalty, după ce Joe Hart l-a faultat în careu pe Demba Ba, însă căpitanul Lampard a trimis slab, iar portarul gazdelor a apărat şutul acestuia.
În minutul 63, Toure a deschis scorul pentru City cu un şut la colţul lung, după ce a trecut de fundaşii adverşi ca printre jaloane. Cu cinci minute înainte de final, argentinianul Carlos Tevez a înscris şi el, cu un şut senzaţional de la 20 de metri şi a adus echipei sale a 16-a victorie a sezonului. În clasamentul general, City se află pe locul doi, la 12 puncte în spatele liderului Manchester United.