Tot mai mulţi bolnavi de gripă. Pragul epidemic a fost depăşit de două ori
Numărul persoanelor care se îmbolnăvesc de gripă creşte de la o săptămână la alta. Autorităţile susţin că pragul epidemic a fost depăşit de două ori, dar se arată reticente faţă de posibilitatea declarării unei situaţii de epidemie.
"Săptămâna precedentă am avut 139 de cazuri de cazuri de gripă, dintre care 60 la copii. Au fost spitalizate 104 persoane, inclusiv 51 de copii. De la începutul sezonului rece, în municipiul Chişinău avem înregistrate 291 de cazuri de gripă. Săptămâna trecută numărul cazurilor de infecţii virale acute a crescut cu 700. În total, în municipiu avem 5.187 de cazuri, dintre care 2.857 copii. Spitalizaţi au fost 118, din ei 55 de copii. Pragul epidemic a fost depăşit de două ori, dar nu suntem în stituaţie de epidemie", a declarat şeful Direcţiei Sănătate a Primăriei Chişinău, Luminiţa Suveică.
Cele 400 de cazuri de gripă reprezintă 10% din numărul total înregistrat în anul 2011, când au fost 4.568 de îmbolnăviri.
Această situaţie se răsfrânge şi asupra frecvenţei copiilor în instituţiile de învăţământ. Potrivit şefului Direcţiei Educaţie Tineret şi Sport, Tatiana Tverdohleb, în şcolile din Capiatală absenţele constituie 8,2%, dintre care 6,2% pe motiv de boală. Mai gravă este situaţia în grădiniţe, unde frecvenţa înregistrată este de 68 la sută.