"Cearta dintre liderii AIE aduce rezultate în lupta împotriva corupţiei" VIDEO
Cearta dintre liderul PLDM, Vlad Filat, liderul PD, Marian Lupu şi liderul PL, Mihai Ghimpu, dă rezultate în lupta împotriva corupţiei. De asta se arată convins avocatul Teodor Cârnaţ, în contextul în care au avut loc mai multe descinderi ale procurorilor anticorupţie, iar numele unor miniştri figurează în unele dosare penale.
"Ce s-a întâmplat la Poliţia Rutieră astăzi este un lucru pertinent şi adecvat. Aş fi dorit ca cearta dintre lideri să continue, ca CNA să nu fie influenţat şi să fie duse până la capăt dosarele. Poate acest lucru este înscenat, dar, odată ce ai căzut în vizorul Procuraturii anticorupţie, nu este o glumă. Cearta dintre cei trei dă rezultate în lupta cu corupţia. Vedem că unii miniştri, şeful de la Fisc, poliţişti şi cei care au avut cândva protecţie au pierdut-o pentru un timp. Vreau să cred că acţiunea CNA nu va fi una efemeră. Aş vrea ca în penitenciar să ajungă şi un ministru, să fie persoane oneste alese în acest post şi să se gândească dacă să accepte funcţia. Să avem persoane responsabile, dar nu persoane care execută ce le spune şeful", a declarat Teodor Cârnaţ.
Totodată, comentatorul politic Alexandru Cuzneţov susţine că pe culoare are loc o luptă politică foarte crâncenă, iar drept exemplu pot fi descinderile de astăzi de la sediul Poliţiei Rutiere din Chişinău.
"Era clar că acţiunile vor fi prelungite. Cele mai problematice sunt discuţiile dintre Ghimpu, Lupu şi Filat. Deşi, numirea ministrului Tineretului şi Sportului pare să fie un început de primavară. Considerăm că Republica Moldova nu e o ţară a duelărilor. Când se bat munţii, pierd cetăţenii de rând. Praf se alege din noi, cetăţenii de rând", crede Alexandru Cuzneţov.
Pe de altă parte, fostul viceministru de Externe Valeriu Ostalep susţine că aceste probleme apar fiindcă poliţişti au salarii mici, iar autorităţile nu fac nimic ca oamenii legii să fie remuneraţi mai bine.
"Nu am auzit pe nimeni dintre conducătorii ţării să le spună când le va ridica salariile acestor oameni. Poliţiştii trebuie să aibă un salariu decent. Din ce bani duceau poliţiştii bani superiorilor? Mă tem că aceşti băieţi au nimerit nu la timpul potrivit şi nu la locul lor. Pe mine mă interesează o luptă reală cu corupţia. Corupţia care distruge statalitatea Republicii Moldova începe de sus. Când vom avea miniştri sănătoşi la cap, atunci va începe lupta împotriva corupţiei", a afirmat Valeriu Ostalep.
În acelaşi timp, fostul ministru al Justiţiei Nicolae Eşanu crede că faptele comise de unii miniştri sunt mult mai grave ca cele care ar fi fost făcute de agenţii rutieri bănuiţi de corupere pasivă.
"Cineva de la CNA îmi spunea că liderii politici au dosare pe numele unor repezentanţi şi le prezintă reciproc, iar apoi spun să îşi retragă reciproc dulăii. Sunt fapte mult mai grave comise de miniştri, decât faptele incriminate acestor persoane. Există fapte mult, mult mai grave", susţine Nicolae Eşanu.
Publika.md aminteşte că ofiţerii Departamentului Securitate Internă a MAI au descins, astăzi, la sediul Poliţiei Rutiere din Chişinău. Percheziţiile au avut loc în cadrul unui dosar de corupţie, în care sunt vizaţi 15 poliţişti. Unul dintre ei, şeful adjunct al Poliţiei Rutiere din Capitală, Oleg Boboc, a fost reţinut.
De asemenea, au fost pornite cauze penale în care figurează numele şefului Inspectoratului Fiscal Principal de Stat, Nicolae Vicol, al ministrului Finanţelor, Veaceslav Negruţa, al ministrului Culturi, Boris Focşa, şi al ministrului Sănătăţii, Andrei Usatîi.
- Ministrul Finanţelor, Veaceslav Negruţa, PUS SUB ÎNVINUIRE de procurori. Riscă până la şase ani de închisoare
- Viorel Chetraru, audiat în Parlament: CNA nu are nicio legătură cu războiul politic
- Focşa neagă faptul că ar fi fost citat de ofiţerii CNA
- Premierul Vlad Filat şi şeful Fisc, Nicolae Vicol, ar putea fi cercetaţi penal