Doi ingineri au creat o baterie care poate fi îndoită şi supusă unor forţe mecanice fără să se deterioreze
Doi ingineri specializaţi în chimie şi fizică au dezvoltat o baterie care pare să contureze apariţia pe piaţă a primelor device-uri mobile flexibile şi rezistente la torsiuni. Este vorba despre prima baterie Li-ion care poate fi îndoită şi supusă unor forţe mecanice fară să se deterioreze, scrie hit.ro.
Deoarece unii producători de display-uri pentru device-uri mobile au prezentat deja câteva paneluri flexibile funcţionale, apariţia smartphone-ului care poate fi îndoit, rulat sau pliat este la doar o aruncătură de băţ distanţă.
Bateria prezentată de cei doi inventatori este reîncarcabilă, iar un singur ciclu de încărcare oferă o autonomie de până la nouă ore. Aceasta funcţionează printr-un proces numit "dezmembrare ordonată" care implică păstrarea unei conexiuni între celulele acumulatorului prin intermediul unui tipar sub formă de S.
Când bateria este întinsă, tiparul se modifică oferind bateriei capacitatea de deformare fară să se întrerupă circuitul.