PCRM a depus în Parlament moţiune de cenzură pentru demiterea Guvernului Filat
Fracţiunea deputaţilor PCRM a depus, acum câteva minute, în Parlament, o moţiune de cenzură pentru demiterea Guvernului. Moţiunea a fost semnată de 34 de deputaţi.
Motivul pe bază pe care îl menţionează PCRM este corupţia din cadrul Guvernului.
"Guvernul s-a asociat cu corupţia, care a substituit democraţia şi integrarea europeană. A pierdut dreptul moral de a exercita conducerea statului. În ultima perioadă, mai mulţi membri ai Guvernului au fost implicaţi în scheme de corupţie. Este vorba despre administraţia fiscală, infrastructura drumurilor. În calitate de deputaţi, am luat curs de situaţia gravă. Din cauza Guvernului este subminată legislaţia, prin comandă la telefon. Guvernul a pierdut încrederea acordată de deputaţi, la învestire", a declarat deputatul comunist Iurie Muntean.
Muntean a prezentat documentul preşedintelui Parlamentului, Marian Lupu.
"Potrivit normelor Parlamentului, moţiunea de cenzură trebuie să fie semnată de o pătrime din deputaţi. Rog Secretariatul să prezinte documentul Executivului şi să-l distribuie deputaţilor. Parlamentul urmează să stabilească data dezbaterii", a declarat Marian Lupu.
Deputatul neafiliat Sergiu Sârbu spune că încă nu a decis dacă va vota pentru demiterea Guvernului Filat. "Eu nu vreau să fac jocul nimănui. Dacă voi decide să votez, va fi o decizie din proprie confingere, fără influienţa vreunui partid. Decizia finală o voi lua în urma dezbaterilor care vor avea loc, cel mai probabil, săptămâna viitoare. Eu am aşteptat ca PCRM să vină mai devreme cu o astfel de iniţiativă. Personal, când eram în PCRM, am pregătit vreo trei proiecte privind moţiunea de cenzură. Cam târziu o înaintează, dar mai bine mai târziu decât niciodată", a declarat deputatul neafiliat Sergiu Sîrbu.
Deputatul comunist Artur Reşetnicov susţine că ceea ce se întâmplă în prezent în ţară este un dezastru.
"Ce se întâmplă în ţară este un dezastru. Când spunem corupţie, înţelegem Filat, şi atunci când spunem Filat, înţelegem corupţie. Partidul Comuniştilor a fost transparent în decizii şi acţiuni.Trebuie să oferim oamenilor posibilitatea să-şi aleagă viitorul. Unica soluţie sunt alegerile anticipate. Oamenii vor să lase în istorie acest dezastru, care nu mai este o istorie de succes", a menţionat Artur Reşetnicov.
Vă prezentăm mai jos proiectul moţiunii de cenzură.
- Află când ar putea să cadă Guvernul Filat
- Voronin: Nu vom vota pentru un Guvern tehnocrat. Ori alegeri anticipate, ori revoluţie
- Streleţ: Ne aşteptam ca PCRM să depună moţiune de cenzură
- Chiar dacă Filat va fi demis, PLDM tot pe el îl va propune la funcţia de premier. Lupu: E o strategie de a duce ţara spre anticipate