Stephen Curry a reuşit cel mai bun meci din carieră
Jucătorul lui Golden State Warriors, Stephen Curry, a reuşit cel mai bun meci din carieră. Acesta a reuşit să marcheze 54 de puncte cu New York Knicks. Dar acest lucru nu a fost suficient.
Echipa californiană a pierdut cu 105-109. Knicks a dat lovitura pe final. Carmelo Anthony şi-a trecut în cont 35 de puncte. New York Knicks a rămas pe locul 3 în Conferinţa de Est, în timp ce Warriors este pe poziţia a şasea.
După o serie incredibilă în care nu au pierdut decât un meci din 16, San Antonio Spurs a cedat în a doua partidă consecutivă. San Antonio a pierdut cu 101-105, după prelungiri, în faţa formaţiei Phoenix Suns.
În celelalte meciuri, Utah Jazz a pierdut cu Atlanta Hawks, scor 91-102, iar Sacramento Kings a învins formaţia Orlando Magic cu 125-101.