Criză în Egipt: Manifestanţii au incendiat un comisariat din Port Said
Un comisariat din Port Said a fost incendiat astăzi de protestarii din Egipt. Totul s-a întâmplat când secretarul de Stat american John Kerry a ajuns la Cairo pentru a discuta despre tranziţia acestei ţări devastate de o gravă criză politică, scrie Mediafax.ro.
Aproximativ 500 de manifestanţi au aruncat cocteiluri Molotov şi pietre în comisariatul acestui oraş din nord-estul Egiptului, provocând un incendiu, şi au blocat accesul pompierilor. Manifestanţii s-au reunit în faţa comisariatului, după confruntările în cursul cărora au fost răniţi doi bărbaţi în momentul în care un camion de poliţie a lovit patru persoane ce manifestau anterior, a anunţat ministerul. La Port Said se desfăşoară o mişcare de nesupunere civilă pentru a treia săptămână consecutiv.
Violenţe similare au avut loc în Delta Nilului (nord), unde o persoană a fost ucisă şi alte câteva zeci au fost rănite în confruntările nocturne dintre poliţişti şi manifestanţi la Mansoura, potrivit unui oficial din cadrul serviciilor de securitate. Potrivit presei locale, manifestantul a murit după ce a fost lovit de o furgonetă a poliţiei.
Mansoura este ultima provincie a ţării care a lansat o campanie de nesupunere civilă, după Port Said, Ismailiya şi Suez.