(VIDEO) O pasageră beată a agresat agenţii de circulaţie şi echipa Publika TV. "Te ucid!"
Operaţiunea Zero Grade a continuat şi în această noapte, în localităţile Anenii Noi, Căuşeni, Ştefan-Vodă şi Chişinău. 34 de şoferi au fost prinşi în timp ce conduceau în stare de ebrietate. Unii dintre conducătorii auto, opriţi de poliţie, au agresat echipa Publika TV.
O pasageră dintr-un automobil tras pe dreapta de poliţişti a ameninţat echipa Publika TV cu moartea. "Ţi-i interesant ce o să vorbesc eu? Te ucid cu totul!", a strigat aceasta.
În cadrul operaţiunii din această noapte au activat patru echipaje ale Poliţiei Rutiere. Potrivit legii, şoferii care au în aerul expirat peste 0.15 promile se aleg cu dosar penal şi riscă să-şi piardă permisul de conducere pentru o perioadă de până la trei ani.
Prin acţiunea Zero Grade, agenţii de circulaţie îşi propun să micşoreze numărul accidentelor rutiere.