O casă de pariuri din Anglia îşi bate joc de Andrei Arşavin: Să lase fotbalul şi să curăţe veceurile stadionului (VIDEO)
Internaţionalul rus Andrei Arşavin a fost umilit în Anglia! O casă de pariuri i-a sugerat atacantului să se lase de fotbal şi să se apuce de întreţinerea spaţiilor comune de pe Stadionul Emirates.
Prin Londra au fost instalate zeci de panouri publicitare în care fotbalistul este îndemnat "să curăţe veceurile arenei" dacă tot nu este în stare să prindă lotul celor de la Arsenal.
Arşavin s-a întors la "tunari" la începutul acestui sezon, după ce a fost împrumutat câteva luni la Zenit. De la întoarcerea în Anglia, fotbalistul rus a jucat doar şapte meciuri în Premier League. Panoul a fost creat în cadrul campaniei pentru evidenţierea fotbaliştilor care nu-şi merită salariile.
Anterior, au mai fost îndemnaţi să-şi schimbe profesia Darren Bent de la Aston Villa, Jose Bosingwa de la Queen's Park Rangers şi Fernando Torres de la Chelsea, căruia i-au propus să vândă hamburgheri.