Proteste violente în Egipt: O persoană a murit, iar alte 360 au fost rănite
Oraşul egiptean Port Said nu pare să îşi găsească liniştea. Un om a murit, iar alţi peste 360 au fost răniţi în urma unor noi confruntări între protestatari şi poliţie. Acestea au izbucnit după ce s-a anunţat intenţia de transferare a mai multor deţinuţi într-o altă închisoare. Este vorba despre persoanele acuzate de implicare în incidentele soldate cu 74 de morţi în timpul unui meci de fotbal de anul trecut.
Protestatarii au aruncat cu pietre şi cocktailuri Molotov în clădirile mai multor instituţii de stat, iar forţele de ordine au ripostat cu gaze lacrimogene. Localnicii au pornit o campanie de nesupunere civică în urmă cu două săptămâni, în semn de protest faţă de gestionarea acestui caz de către autorităţi.
În ianuarie, 21 de persoane acuzate de implicare în incidentele de anul trecut au fost condamnate la moarte. Pe 9 martie urmează să fie anunţat verdictul în cazul altor 52 de inculpaţi, printre care şi nouă poliţişti.
Incidente au avut loc şi în capitala egipteană Cairo, după ce un grup de protestatari au dat foc la două maşini în piaţa Tahrir. Asta după ce autorităţile locale au încercat să redeschidă traficul în regiune, după ce circulaţia a fost interzisă în perimetrul Pieţei Tahrir de câteva luni.
Unul dintre vehicule aparţinea unei companii private conduse de un lider al Frăţiei Musulmane, iar cea de a doua era al Serviciul Securităţii de Stat. Piaţa Tahrir a fost punctul de pornire al revoluţiei care a dus la demisia preşedintelui Hosni Mubarak.