Copiii - bucuria părinţilor, nu şi a statului. Cum este să fii de trei ori mamă în Moldova (VIDEO)
Naşterea unui copil este o adevărată provocare pentru cuplurile tinere. Fericirea, dar şi grijile depăşesc limitele atunci când mămicile aduc pe lume tripleţi sau chiar cvadrupleţi. Dincolo de bucurii, aceste familii întâmpină mari dificultăţi, pentru că statul le oferă indemnizaţii derizorii.
Sunt trei fraţi din satul Suchirceni, raionul Căuşeni. La naşterea lor, bucuria părinţilor a fost triplă.
"Nu a fost nimic artificial, totul a fost natural. Când mi-au spus că sunt tripleţi, m-am cam speriat de aşa noutate. Din rudele mele nimeni nu a avut gemeni. Până la urmă, când am văzut că sunt trei, ne-am bucurat", spune mama tripleţilor, Maria Pleşca.
Cel mai mult se bucură copiii. Mai ales acum, când au câte 11 ani, se simt foarte bine împreună.
"Suntem veseli, vorbim, ne jucăm, dar suntem trişti când cineva e singur", spune Costel.
"Este mai interesant când facem lecţiile pentru că unul scrie, unul citeşte şi apoi doi scriu şi unul citeşte, facem totul pe rând", explică Ecaterina.
Deşi cazurile când se nasc trei copii odată sunt rare, uite că în satul Suchirceni mai este o familie cu tripleţi. Întâmplarea a făcut ca aceşti micuţi să se nască în acelaşi an, la o diferenţă de doar câteva zile.
"Am rămas toţi şocaţi. Mama mea a avut o soră geamănă", afirmă mama tripleţilor Emilia Armaş.
Gheorghe e mai mare ca surorile sale cu zece minute. Tatiana s-a născut cu trei minute mai târziu, iar Mihaela a venit pe lume la 15 minute diferenţă.
E frumos să ai tripleţi, dar până cresc, nu-ţi vezi capul de atâtea griji. Mai ales când sunt bebeluşi.
"Este foarte, foarte greu. Sunam surorile, rudele apropiat. Fraţii soţului sunt lângă noi şi când ne era greu şi noaptea veneau repede", spune Maria Pleşca.
"La fel mi-a fost greu, nici nu pot să vă povestesc cât de greu mi-a fost", susţine şi Emilia Armaş.
Cel mai bine le înţelege pe aceste mămici Cristina Hagiu, din satul Bărboieni, raionul Nisporeni. Cei trei copii ai ei abia au împlinit câte 11 luni.
Cristina a rămas însărcinată, după ce a urmat un tratament de stimulare a ovulaţiei. "A fost nevoie pentru că îmi doream foarte mult şi de frică că nu am să pot să pot avea copii am urmat acest tratament", explică Cristina.
La vârsta lor, copiii sunt plini de energie şi au nevoie de multă atenţie. Părinţilor le este destul de greu să le satisfacă poftele.
"De la trei luni am început a căuta dădacă, pentru că era imposibil şi nu reuşeam. Nu reuşeam nici să-i hrănesc, nici să-i schimb. Ei creşteau, iar capriciile lor erau conform vârstei", mai spune Cristina.
"Ziua e normal, ne descurcăm, dar noaptea e puţin mai greu, că au mânji noaptea. Nu dorm cum trebuie să doarmă la vârsta lor", susţine tatăl tripleţilor Ion Hagiu.
Tatiana Surugiu are şi ea tripleţi. Micuţii au câte doi anişori. De fapt, Tatiana a născut cvintupleţi, doar că, din păcate, doi nu au supravieţuit. "Sarcina a fost dorită, dar n-am ştiut că o să fie aşa de mulţi copii", spune Tatiana.
Ca să le reuşească pe toate, Tatiana este ajutată de mama ei. "Nu pot ieşi la plimbare, dacă sunt singură cu toţi trei. Noaptea fac mâncare, noaptea spăl, noaptea le înşir afară. Mă odihnesc două sau trei ceasuri pe noapte şi înainte", mai spune Tatiana.
Bunica este practic toată ziua la nepoţei. Deja e la pensie şi spune că ar mai fi lucrat ca să-şi ajute fiica financiar, dar nu poate din cauza micuţilor.
Soţul Tatianei este plecat la muncă peste hotare. Câştiga prea puţin aici, iar indemnizaţia pe care o primesc de la stat este mizeră.
În Moldova, mămicile care nasc gemeni, tripleţi sau cvadrupleţi primesc de la stat o indemnizaţie lunară de 30 la sută din salariu, în cazul în care au avut un loc de muncă, înmulţită la numărul copiilor născuţi. Banii sunt acordaţi timp de trei ani. Dacă femeia nu a fost angajată în câmpul muncii, indemnizaţia lunară, pe care o va primi doar timp de un an şi jumătate, va constitui numai 300 de lei pe lună. Mămicile mai primesc un ajutor unic la naştere, în mărime de 2.600 de lei, dacă este vorba despre primul copil şi 2.900 de lei dacă este a doua sau a treia naştere.
Situaţia este cu totul alta în celelalte ţări. Mămicile din Ucraina, spre exemplu, primesc la naşterea primului copil un ajutor unic de 2.900 de euro, la cel de al doilea - 5.800 de euro, iar la a treia naştere - 11.600 de euro. Indemnizaţia lunară este 112 euro, pe care o primesc timp de trei ani.
În Rusia, ajutorul unic la naşterea primului copil este de aproape 330 de euro, iar la cel de al doilea - 10.208 euro. Părinţii primesc pentru întreţinerea lunară a copilului de la 62 la 123 de euro, timp de un an şi jumătate.
În România, femeile primesc timp de doi ani câte 85% din venitul lunar pe care l-au avut în ultimul an.
Cristina primeşte pentru fiecare copil o indemnizaţie lunară de 1.150 de lei, adică 30 la sută din salariul pe care l-a avut în calitate de asistentă medicală.
Tatiana a primit de la stat câte 300 de lei pe lună pentru fiecare copil, timp de un an şi jumătate. Înainte de sarcină, ea a muncit peste hotare şi nu a fost angajată în câmpul muncii aici, la noi în ţară. Acum nu mai primeşte niciun ajutor.
"Trei copilaşi nu-i poţi lăsa cu o dădacă sau cu mama, ca să mergi să lucrezi. Măcar până la cinci ani ar fi de dorit să fie pentru copil ceva indemnizaţii", spune Tatiana.
Şi dacă statul nu susţine financiar aceste familii, moral nici atâta.
"Este greu, sunt nopţi nedormite, este nevoie de răbdare, pentru că fiecare vrea atenţie în felul lui", spune Cristina Hagiu.
"Până acum nu simţeam durerile de cap, durerile de inimă", susţine Tatiana Surugiu.
"Ca să nu se dezechilibreze emoţional, ar fi o posibilitate, dacă nu financiar, atunci cel puţin să li se acorde acestor mămici pe timp de zi un asistent social, care să vină în fiecare zi, să ajute la îngrijirea acestor copii. În cazul în care statul nu are posibilitatea să le dea câte un asistent social care să vină şi să aibă grijă de aceşti copii alături de mama sa, ar fi cazul ca mamele să-şi angajeze o dădacă, iar statul să fie obligat să achite, să compenseze aceste cheltuieli părinţilor", crede juristul Violeta Gaşiţoi.
Nu doar o indemnizaţie suplimentară sau una majorată ar fi soluţia pentru astfel de cazuri. Aceste mămici mai au nevoie şi de consiliere psihologică.
"Mămicile cu siguranţă au nevoie de consiliere psihologică, până copiii împlinesc vârsta de un an şi jumătate, doi cel puţin. De aceea, statul ar fi trebuit să le pună la dispoziţie, odată pe săptămână, un psiholog, pentru că în mod normal mămicile nu se vor putea deplasa la psiholog. Luând în consideraţie că avem foarte puţine astfel de familii, eu cred că este posibil de a le pune la dispoziţie un psiholog", mai spune Violeta Gaşiţoi.
"Sunt momente când nu poţi să le spui la mame tot ce te doare pe tine pe suflet şi ar fi bine, că da, într-adevăr să fie o astfel de persoană, că-i foarte, foarte greu când nu ai cu cine să stai de vorbă", afirmă Tatiana Surugiu.
"Era greu şi psihic nu mai rezistam", spune Crisita Hagiu.
"Cedezi psihologic, când îngrijeşti un copil, dar atunci când sunt mulţi – se trezeşte unul, se trezesc toţi, vă daţi seama. Şi deja nervii într-adevăr cedează. Statul ar fi obligat ca să acorde acest ajutor părinţilor, începând cu familiile unde sunt gemeni. Eu cred că trebuie să vină cu iniţiativă legislativă în astfel de cazuri, eu cred că nu şi-au dat interesul", se arată convinsă Violeta Gaşiţoi.
Ministrul Muncii, Protecţiei Sociale şi a Familiei recunoaşte că aceste familii nu sunt susţinute îndeajuns. "S-au născut trei, primeşte de trei ori câte 2.900 şi de trei ori, depinde ce are. Dacă a fost mămica asigurată primeşte 30% din salariu pentru fiecare copil. Şi asta. Nu avem o aşa indemnizaţie", explică Valetina Buliga.
Oficialul promite însă că, odată cu reformarea sistemului de protecţie şi asistenţă socială a copiilor, lucrurile se vor schimba.
"Noi suntem într-un proces de analiză a tuturor prestaţiilor pentru copii. Şi pentru noi, ca sursă de inspiraţie, sunt bunele practici şi modelele din ţările europene. Pentru că acolo, pentru a facilita familia şi a motiva familia să nască, sunt diferite prestaţii de suport şi de sprijin. Şi în rezultatul acestei reforme noi vom veni şi noi cu propuneri de îmbunătăţire a indemnizaţiilor pentru familiile cu copii", spune Valentina Buliga.
Doar că ministrul nu a precizat când se va întâmpla acest lucru. Cât statul se gândeşte, părinţilor nu le rămâne decât să-şi crească micuţii cu propriile puteri. Iar greutăţile nu le pot umbri fericirea.
"E o binecuvântare, chiar e o binecuvântare. E şi greu, dar când te uiţi la dânşii cum vorbesc, cum gânguresc, uiţi de toate", spune Cristina Hagiu.
"Suntem foarte fericiţi în privinţa la copii. Şi mi-au schimbat viaţa. Aştept cu nerăbdare să ajung seara acasă", spune Ion Hagiu.
"Sunt foarte fericită. Cu toate greutăţile, cu problemele care sunt, dar sunt fericită. Eu acum nu-mi imaginez viaţa fără aceşti trei copilaşi", susţine Tatiana Surugiu.