Rebelii sirieni au preluat controlul asupra oraşului Raqqa
Rebelii sirieni au preluat controlul asupra oraşului Raqqa, aceasta fiind una dintre cele mai importante victorii pentru insurgenţi în cei doi ani de conflict. Opozanţii preşedintelui Bashar al-Assad au sărbătorit victoria prin demolarea statuii tatălui liderului de la Damasc. În acelaşi timp, cel puţin 42 de militari sirieni au fost ucişi într-o ambuscadă, în Irak.
După ce au doborât statuia, rebelii au lovit-o cu topoarele.
În acelaşi timp, cel puţin 42 de militari sirieni au fost ucişi în provincia Anbar, din vestul Irakului. Ei făceau parte din grupul care s-a predat, săptămâna trecută, autorităţilor de la Bagdad. Asta după ce rebelii au capturat punctul vamal unde se aflau militarii. Cei 65 de reprezentanţi ai trupelor de la Damasc urmau să se întoarcă în ţară, dar maşina lor a fost atacată de mai multe persoane înarmate.
Totodată, în localitatea Homs se duc lupte grele între opoziţia siriană şi trupele lui Bashar al-Assad. Peste 70 de mii de oameni au murit de la începutul violenţelor, în martie 2011.