Schimb DUR de replici între Ghimpu şi Filat. "Adevăratul slogan al PLDM este Moldova fără Europa" (VIDEO)
Schimbul de săgeţi dintre foştii parteneri de Alianţă nu a contenit nici în timpul dezbaterei în Parlament a moţiunii de cenzură privind demiterea Guvernului.
S-a întâmplat în cadrul şedinţei de astăzi a Legislativului, atunci când premierul Vlad Filat a prezentat un raport de activitate a Guvernului, iar fostul său coleg de Alianţă Mihai Ghimpu, l-a luat la întrebări.
"Domnule premier, când aţi început să folosiţi tragedia de la Pădurea Domnească în plan politic, v-aţi gândit că o să ajungeţi în ziua când veţi sta la tribună, să aşteptaţi care va fi votul în privinţa moţiunii privind demiterea Guvernului?", s-a adresat Ghimpu lui Filat.
"Stau liniştit şi nu am aşteptări exagerate faţă de acest vot. Eu mi-am făcut datoria de cetăţean şi de om, care are funcţii în stat. Putem avea înţelegeri politice foarte multe, putem vorbi foarte mult de valori şi principii, dar atunci când se comit crime şi ele sunt tăinute, aceste înţelegeri trebuie să cadă. Nu am făcut decât să solicit investigarea acestui caz, eu nu am solicitat decât ca cei care sunt vinovaţi să fie traşi la răspundere. Nu am spus niciun cuvânt mai mult decât în raportul pe marginea anchetei, adoptat prin vot unanim de Parlament", a replicat Filat.
Întrebările liderului PL au continuat, iar Mihai Ghimpu nu a ezitat să arunce replici dure în adresa fostului partener de Alianţă.
"Cu demisia lui Valeriu Zubco, a directorului Moldsilva, Ion Lupu, nu pun la discuţii, dar cu proiectul de lege privind lichidarea funcţiei de prim-vicepreşedintelui a Parlamentului, v-aţi dat seama că AIE nu poate exista fără cei trei care suntem? Când faceţi un pas trebuie să vă gândiţi la AIE şi nu la numele dumneavoastră. În campania electorală aţi avut sloganul "Moldova fără comunişti, Moldova fără sărăcie". Este un slogan adevărat?", a mai spus Ghimpu.
Replica lui Vlad Filat nu a întârziat să apară. "Cine sunt cu PCRM şi cine nu, se va vedea azi. Să nu credeţi că sunteţi pentru o perioadă lungă de timp. Experienţa este relevantă", i-a spus Filat, fiind aplaudat de deputaţii PLDM.
"Experienţa mea politică este mai mare ca a dumneavostră. Adevăratul slogan al PLDM, pe care l-aţi ascuns, este Moldova fără Voronin, fără comunişti şi Moldova fără Europa", a conchis Mihai Ghimpu.
Publika.md aminteşte că, săptămâna trecută, fracţiunea PCRM a depus în Parlament o moţiune de cenzură pentru demiterea Guvernului. Moţiunea a fost semnată de 34 de deputaţi. Motivul invocat de PCRM este corupţia din cadrul Guvernului.